Добавить новость
World News
Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Senatorul Petrișor Peiu (AUR), anunț privind crearea Fondului Moldova în valoare de 250 de milioane de euro

Timpul 

La începutul sesiunii parlamentare din septembrie, voi înregistra împreună cu colegii de la AUR, un proiect de lege privind înființarea Fondului Moldova.

Vom viza, practic, înlocuirea ajutorului financiar acordat de România Republicii Moldova cu un fond de investiții un instrument mult mai matur și mai echilibrat.

Fondul va fi înființat de către Ministerul de Finanțe de la București .

Capitalul social inițial va fi de 250 milioane de euro (1,25 miliarde de lei), divizați în 25 milioane de acțiuni cu valoarea inițială de 10 euro/acțiunea .

Fondul va fi listat la Bursa de la București, unde va emite încă 25 de milioane de acțiuni, puse la dispoziția cumpărătorilor într-o ofertă publică inițială .

În fiecare an, se vor emite câte 10 milioane de acțiuni suplimentare, care vor capitaliza Fondul .

Fondul va funcționa ca un fond de investiții deschis, administrat de către un Consiliu de Supraveghere format din 11 persoane, alese de către acționari prin procedura de vot cumulativ .

Președintele Fondului pentru primii trei ani va fi un reprezentant al Ministerului de Finanțe .

Fondul va investi în active din Republica Moldova, în principsl în active financiare (acțiuni la diverse societăți plus obligațiuni) , dar și în orice alt fel de active.

Investițiile în obligațiuni emise de staul Republica Moldova sau de UAT-uri vor fi limitate la 30% din activul net .

Dividendele se vor distribui conform legii române, anual, către investitori, primii cinci ani urmând să fie convertite în acțiuni noi, prin capitalizarea suplimentară a fondului .

Consecințe politice și economice :

În economia Republicii Moldova va apare o sursă mare, constantă și serioasă de investiții .

Investiții vor fi, practic, ale României, nu doar ale statului român sau ale câtorva companii .

În Republica Moldova se va obține un sentiment clar de atașament față de România .

Cele două economii se vor compatibiliza și vor funcționa sincretic .

O mare parte din fondurile europene vor fi destinate întăririi integrării economice dintre cele două state românești.

Este evident că Statul român trebuie să asigure, prin prezenţa sa în acest fond, publicul şi companiile de buna credinţă a administrării sale şi de supunerea operaţiunilor respective rigorilor fondurilor publice.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media






Топ новостей на этот час

Rss.plus





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *