Transnistria, fără gaz, fără viitor: criza care împinge regiunea spre Chișinău

Criza gazelor lovește din nou regiunea transnistreană și readuce Tiraspolul în stare de urgență economică. Combinate oprite, zeci de mii de oameni trimiși acasă în șomaj tehnic, bugetul regional care se golește – modelul construit ani la rând pe gaz rusesc practic gratis începe să crape vizibil, sub presiunea sancțiunilor și a schimbărilor de pe piața energetică.

Experții amintesc că întreaga construcție economică a regiunii a fost bazată pe resursă ieftină și pe facturi neplătite, transformate în datorie „pe hârtie” la Moldovagaz și, mai departe, la Gazprom. Acum, Moscova mai poate alimenta acest sistem doar prin scheme ocolitoare, mereu sub riscul blocării, ceea ce face ca fiecare nou episod de criză să fie mai dur și mai greu de acoperit propagandistic.

Oprirea sau reducerea activității marilor întreprinderi înseamnă nu doar pierderi industriale, ci și tăierea unor surse majore de venit la bugetul regiunii. Fără exporturi stabile și fără gaz rusesc garantat, Tiraspolul are tot mai puține pârghii pentru a menține sub control și economia, și populația. Starea de urgență economică devine, de fapt, noua normalitate.

Analiștii afirmă că, dacă „robinetul” se închide complet, discuția despre reintegrare devine, pentru prima dată după mult timp, realistă. O regiune care nu mai poate funcționa pe vechiul model de dependență totală de gazul rusesc intră, inevitabil, în căutarea unei alternative. Iar această alternativă trece, direct sau indirect, prin Chișinău și prin regulile economiei de pe malul drept.

Între timp, oamenii își dau propriul „vot” cu picioarele. Tot mai mulți locuitori pleacă zilnic spre malul drept al Nistrului, unde salariile sunt mai mari, piața muncii mai vie și viitorul, cel puțin, mai clar. „Protestul” nu se mai vede doar în piețe, ci în fluxurile de navetiști și migranți, care arată limpede în ce parte se înclină balanța.

Pentru Chișinău, fereastra politică nu se măsoară doar în analize de expert, ci în capacitatea de a gestiona calm și strategic această vulnerabilitate a regiunii: mai multă ofertă economică, mai puțină retorică, mai multă claritate pentru oameni. În lipsa acestor elemente, o criză de gaz rămâne doar încă un episod dureros, nu un pas real spre reintegrare.