FOTO. Percheziții la Fabrica de Țigări din Rezina: Au fost depistate aproximativ 800 – 1000 de cutii cu pachete de țigări de contrabandă
Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare din cadrul Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS ar fi descins cu percheziții la Fabrica de Țigări din localitatea Țareuca, din raionul Rezina, susțin sursele PulsMedia.MD și Realitatea.md.
Astfel, potrivit surselor citate, acțiunile au avut loc într-un dosar penal, iar la fața locului au fost depistate aproximativ 800 – 1000 de cutii cu pachete de țigări Astra care urmau a fi scoase din Republica Moldova prin contrabandă.
Responsabilii din cadrul Serviului Vamal au declarat că la moment au loc descinderi, însă cu detalii vor reveni ulterior.