Добавить новость
World News in Romanian
Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Cererile de cetățenie din stânga Nistrului, în creștere înainte de modificarea legii

Timpul 

Noile reguli privind cetățenia Republicii Moldova au determinat tot mai mulți locuitori ai regiunii transnistrene să depună cereri într-un timp scurt, înainte ca legea să intre în vigoare. Datele Agenției Servicii Publice arată o creștere semnificativă a solicitărilor în ultimele luni ale anului 2025.

Legea, promulgată de președinta Maia Sandu în septembrie 2025, a devenit aplicabilă din 24 decembrie. În intervalul septembrie–decembrie 2025, peste 2.000 de persoane din stânga Nistrului au solicitat cetățenia Republicii Moldova, cu aproape 50% mai mult față de aceeași perioadă din 2024.

Cel mai mare număr de cereri a fost înregistrat în decembrie 2025 – 744, aproape dublu comparativ cu decembrie anul precedent. Creșteri semnificative s-au atestat și în lunile anterioare.

Noile prevederi păstrează acordarea cetățeniei prin naștere pentru copiii care au cel puțin un părinte cetățean al Republicii Moldova, fără obligativitatea susținerii examenelor la limba de stat sau Constituție. În schimb, simplul fapt al nașterii în regiunea transnistreană nu mai este suficient pentru obținerea cetățeniei, așa cum era anterior.

Potrivit ASP, la mijlocul anului 2025, în Registrul de stat al populației figurau peste 375.000 de persoane din stânga Nistrului, majoritatea fiind cetățeni ai Republicii Moldova, dintre care peste 260.000 dețineau buletine de identitate moldovenești. Numărul acestora variază anual, inclusiv din cauza schimbării domiciliului pe malul drept al Nistrului.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media






Топ новостей на этот час

Rss.plus





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *