Un taximetrist din Capitală, amenințat cu o armă: Poliția a reținut suspectul
Un taximetrist din Capitală a sesizat Poliția după ce ieri, 14 februarie, în timpul unei curse de pe bulevardul Moscova spre sectorul Centru, a fost amenințat cu moartea de un cetățean străin.
Conform informațiilor preliminare, între suspect și șofer a izbucnit un conflict verbal. Ulterior, pasagerul ar fi scos o armă de model necunoscut și ar fi îndreptat-o spre acesta, amenințându-l cu moartea.
Polițiștii Inspectoratului Centru, cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, au identificat și reținut suspectul. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, cetățean străin.
În cadrul percheziției efectuate la domiciliul acestuia, arma a fost depistată și ridicată.
Pe caz a fost inițiat un dosar penal pentru amenințare cu omor, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.
Acțiunile procesuale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.