Bugetele locale depind de stat. Primăriile au venituri proprii de doar 11%
Veniturile proprii ale comunităților locale reprezintă în prezent aproximativ 11% din bugetele locale, fapt care limitează capacitatea multor primării din Republica Moldova de a răspunde nevoilor comunității. Subiectul a fost discutat în cadrul unei dezbateri despre transparența bugetară și administrarea veniturilor locale.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat, în cadrul unei discuții organizate de platforma „Mă Implic”, că multe primării din Republica Moldova dispun de resurse limitate, iar această situație afectează capacitatea administrațiilor locale de a gestiona eficient necesitățile comunităților.
Potrivit lui, reforma administrației publice locale trebuie privită ca un proces de consolidare, nu ca o măsură de austeritate.
„Reforma administrației publice locale nu este întreprinsă pentru austeritate, ci pentru consolidare. Avem nevoie de primării mai puternice, capabile să gestioneze proiecte și investiții și să dezvolte comunitățile”, a precizat Buzu.
El a menționat că, în următorii ani, Guvernul intenționează să aloce tot mai multe resurse pentru dezvoltarea localităților, iar în acest context consideră necesară întărirea capacității administrative a primăriilor, pentru ca fondurile publice să fie folosite mai eficient.
În același timp, reprezentanții administrațiilor locale spun că principala problemă este ponderea foarte redusă a veniturilor proprii în bugetele locale. În opinia acestora, situația este cauzată de faptul că o mare parte din veniturile fiscale ajunge la bugetul de stat.
Primarii susțin că unul dintre aspectele care trebuie revăzute este modul de repartizare a impozitului pe venitul persoanelor fizice. În prezent, acesta este distribuit la locul de muncă, iar administrațiile locale, în special cele din satele mici, au astfel posibilități reduse de a beneficia de aceste încasări. Aleșii locali propun ca impozitul să fie colectat la locul de reședință.
De asemenea, ei consideră că o parte din impozitul pe venitul persoanelor juridice ar trebui direcționată către bugetele locale, nu exclusiv către bugetul de stat, așa cum se întâmplă în prezent.
Un alt subiect important, în opinia reprezentanților administrațiilor locale, ține de finalizarea reformei privind impozitul pe proprietate, dar și de procesul de delimitare a bunurilor statului și ale comunităților locale. Potrivit acestora, ambele domenii pot deveni surse importante de venit pentru bugetele locale.
Primarii cer și revizuirea modului în care sunt distribuite transferurile de la bugetul de stat, subliniind că dimensiunea financiară a reformei administrației publice locale este printre cele mai puțin discutate teme din dezbaterile actuale.
Totodată, autoritățile locale spun că Executivul nu a anunțat deocamdată ce stimulente financiare are în vedere pentru încurajarea unificării primăriilor.
Conform sursei citate, prevederile introduse odată cu lansarea procesului de amalgamare voluntară, în urmă cu câțiva ani, rămân în vigoare, însă acestea sunt reduse. Din acest motiv, posibilitatea unificării a fost folosită până acum doar de două ori.