Chișinău: Va fi creată o comisie pentru a preveni consumul de droguri de către tineri
În municipiul Chișinău va fi instituită o comisie intersectorială pentru coordonarea instituțională și elaborarea de politici locale menite să prevină consumul de droguri în rândul copiilor și tinerilor.
Constituirea este anunțată de către Direcția generală educație, tineret și sport în contextul elaborării Planului de Acțiuni pentru anii 2026-2027.
În cadrul unei ședințe organizate de DGETS, viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, și șeful adjunct al Direcției Educație, Andrei Pavaloi, au subliniat importanța unei colaborări strânse între instituțiile din domeniul educației, sănătății, protecției copilului și ordinii publice pentru prevenirea răspândirii fenomenului în mediul educațional.
Planul municipal de acțiuni pentru prevenirea consumului de droguri va cuprinde măsuri de informare, prevenție și intervenție în instituțiile de învățământ, precum și mecanisme de cooperare între autoritățile locale și structurile specializate.
Autoritățile municipale precizează că planul urmează să fie definitivat și aprobat, iar comisia intersectorială va fi instituită pentru a monitoriza implementarea măsurilor prevăzute.