Добавить новость
World News in Romanian
Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer

Perciun, despre renovarea căminelor: Se renunță la modelul cu patru persoane în cameră

Timpul 

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unui interviu oferit redacției diez.md, a povestit că autoritățile pregătesc renovarea mai multor cămine universitare, iar două ar urma să fie date în exploatare chiar în acest an. În total statul are bani pentru modernizarea a 15 cămine, iar procesul de renovare ar putea dura câțiva ani.

Potrivit ministrului, două cămine de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și Universitatea de Stat a Moldovei vor fi renovate integral și date în exploatare până la începutul noului an universitar. Lucrările la căminul Universității Pedagogice ar putea fi finalizate chiar luna aceasta, în timp ce căminul USM ar urma să fie gata până în septembrie.

Dan Perciun a menționat că în sistemul universitar există aproximativ 40 de cămine, iar pentru 15 dintre acestea au fost deja identificate resurse financiare pentru renovare.

„Ceea ce trebuie să înțelegem este că, din momentul în care pornim un proiect și până când se finalizează lucrările, procesul poate dura câțiva ani. Ne ia aproximativ un an să negociem cu donatorul sau finanțatorul și să aprobăm finanțarea. De regulă, mai este nevoie de încă un an pentru proiectarea tehnică, pentru că încercăm să mergem dincolo de simple reparații cosmetice.

Pe alocuri facem inclusiv replanificarea spațiilor. Asta înseamnă că se sparg pereți și se renunță la modelul cu patru persoane în cameră și băi comune. Încercăm, pe cât posibil, să le transformăm în spații care seamănă cu miniapartamente, cel puțin cu bloc sanitar integrat”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

În prezent aproximativ 25 de cămine universitare mai necesită renovare capitală. Pentru modernizarea acestora ar fi nevoie de circa 50-60 de milioane de euro, iar autoritățile estimează că aceste investiții ar putea fi realizate după anul 2030.

De asemenea, în acest an autoritățile intenționează să lanseze un apel de aproximativ 30 de milioane de lei din bugetul de stat pentru reparații cosmetice, la care universitățile vor putea aplica. Ministrul spune că cea mai mare parte a banilor va fi direcționată către îmbunătățirea condițiilor din cămine.

Amintim că în ultimele luni în spațiul public au apărut cel puțin două scandaluri legate de condițiile din căminele universitare.

Читайте на сайте


Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. Абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city
Музыкальные новости
Новости России
Экология в России и мире
Спорт в России и мире
Moscow.media






Топ новостей на этот час

Rss.plus





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *