Мы в Telegram
Добавить новость
Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer


Ноябрь
2019

Новости за 29.11.2019

Noi.md 

Sistemul nostru solar este prins într-o bulă de plasmă

Misiunea Voyager 2, aflată la marginea sistemului nostru solar, a înregistrat temperaturi de 49.426 grade Celsius. Ce se află la marginea sistemului nostru solar reprezintă, în mare măsură, un mister pentru oamenii de ştiinţă. În aceste condiţii, continuarea activităţii misunii Voyager-2 se dovedeşte a fi singurul instrument care poate să îi ajute să desluşească misterele din acea regiune îndepărt

Noi.md 

Recompensă uriașă oferită pentru prinderea unor hoți

Poliția din Germania a anunțat că oferă o recompensă de 500.000 de euro pentru informații care ar putea ajuta la prinderea hoților care au reușit să fure bunuri cu o valoare ce se apropie de un miliard de euro de la muzeul Grüne Gewölbe din Dresda, informează cotidianul The Guardian. Autoritățile continuă să caute cei patru suspecți care au comis jaful în cursul dimineții de luni, reușind să sustr

Noi.md 

Au vrut să intre în maşină şi au găsit un urs la volan

Mașina unor americani care abia ajunseseră la o cabană pentru a petrece Ziua Recunoștinței a fost spartă de ... un urs. “Doamne! Ne va fura mașina. Pe bune? Doamne.. Oh, nu, nu!” Ursul a rămas blocat în mașină după ce ușa șoferului pe unde pătrunsese la bord s-a închis. Cel mai probabil, animalul a fost atras acolo de mirosul de mîncare. Doar că proprietarii mașinii apucaseră să descarce proviziil

Noi.md 

Rusia a făcut un test cu o rachetă balistică intercontinentală

Rusia a făcut un nou test cu o rachetă balistică intercontinentală care este atît de puternică încît poate lovi oriunde în Europa. Racheta testată de ruși este Topol-M, care are o rază de acțiune de 11.000 de kilometri și care poate transporta o încărcătură nucleară de 800 kilotone sau între patru și şapte încărcături mai mici. Proiectilul a fost lansat de la o bază din sudul Rusiei și a atins cu

Noi.md 

Moscova, recunoscută drept cel mai bun oraș din lume pentru călători

Capitala rusă a cîștigat nominalizarea "Cea mai bună destinație turistică. Oraș" a premiului internațional World Travel Awards. Pe lîngă Moscova, 18 orașe au revendicat acest „Oscar turistic” la această categorie. Printre acestea s-au numărat Sankt Petersburg, Londra, New York, Paris și Rio de Janeiro. Moscova a luptat pentru întîietate şi în alte patru nominalizări. Cu toate acestea, la cat

Noi.md 

Johnson îi recomandă lui Trump să nu se implice în alegerile parlamentare britanice

Premierul britanic Boris Johnson a spus vineri că ar fi foarte bine dacă preşedintele american Donald Trump nu se va implica în apropiatele alegeri parlamentare din Regatul Unit atunci cînd liderul de la Casa Albă se va afla la Londra, cu ocazia participării la Summitul NATO din 3-4 decembrie, transmite Reuters. ''Ceea ce nu facem în mod tradiţional, ca prieteni şi aliaţi apropiaţi, este să ne imp

Noi.md 

Juncker și-a îndemnat succesoarea să aibă grijă de Europa

Preşedintele la final de mandat al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a îndemnat-o vineri pe succesoarea sa în funcţie, nemţoaica Ursula von der Leyen, să aibă grijă de Europa, avertizînd în acelaşi timp că este 'foarte preocupat' în legătură cu nerespectarea statului de drept, potrivit dpa. 'Îi voi spune (dnei von der Leyen) că trebuie să aibă grijă de Europa. Europa are nevoie să i se poart

Noi.md 

RPD și-a stabilit propria frontieră de stat

Parlamentul autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD) a adoptat legea „Privind frontiera de stat a RPD”, conform căreia frontierele republicii corespund graniței regiunii Donetsk din Ucraina.  „Oamenii care locuiesc pe teritoriul controlat temporar de Ucraina nu sînt daţi uitării de această lege”, a declarat Vladimir Bidevka, președintele parlamentului RP Donețk. În același timp, el a sublin

Noi.md 

Informație importantă pentru moldovenii din Franța

Cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză urmează să țină cont de următoarele. La 5 decembrie 2019, dar și după această dată, este anunțată o grevă a Regiei Autonome a Transporturilor Pariziene (RATP), a companiei naționale de căi ferate (SNCF), a sindicatelor FO-Transports et logistique (sindicat al șoferilor) și FO-Air France (sindicat al pers

Noi.md 

Cîţiva designeri moldoveni şi-au prezentat colecțiile de Revelion

Cîţiva creatori de modă autohtoni şi-au prezentat ieri colecțiile de Revelion.  Designerii spun că ofertele lor sînt pentru toate gusturile şi buzunarele. Fashionistelor li se recomandă în special ţinute în culori roşu, verde şi negru, iar pe lîngă clasicile rochii, designerii au prezentat şi idei de costume ce pun în evidenţă individualitatea şi frumuseţea celei care îl poartă, transmite NOI.md c

Noi.md 

În Moldova scade numărul de abonaţi de telefonie mobilă

În Moldova, numărul total de abonați ai serviciilor de telefonie mobilă în 9 luni ale anului 2019 a scăzut cu 1,7% față de sfîrșitul anului 2018 și a însumat 4 mln. 371,6 mii.  Informaţia vine din partea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, care menţionează că diminuarea numărului total de abonați ai serviciilor de telefonie mobilă a fost det

Noi.md 

Cele mai cunoscute blogerite din Moldova premiate la DIVA 2019 by Viorica Cosmetic (VIDEO)

Cea mai mare companie de produse cosmetice din Republica Moldova, a adunat la un loc cele mai influente bloggerițe din țară, scrie Noi.md. Bloggerițele de top din țara noastră și-au dat întîlnire la cel mai stilat salon auto din țară Jaguar Land Rover, amplasat pe strada Calea Ieșilor din capitală.  Cîștigătorii în nominații au fost desemnați în urma unui online voting care s-a desfășurat pe

Noi.md 

Cît cîștigă operatorii de telefonie mobilă din Moldova?

În Moldova, în 9 luni din 2019, veniturile furnizorilor serviciilor de telefonie mobilă au constituit 2 miliarde 358 milioane lei, în scădere cu 2,3% față de aceeași perioadă din 2018. Despre acest lucru a anunțat Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), transmite Noi.md. Potrivit datelor prezentate ANRCETI de cei trei furizori de pe pia

Noi.md 

Stamate către proaspătul procuror general: „Așteptăm rezultate”

Ex-ministra Justiției, Olesea Stamate, a venit cu un mesaj în adresa noului procuror general ales, Alexandr Stoianoglo. În acest sens, aceasta spune că așteaptă rezultate și „vom urmări să respecte promisiunea dată în cadrul interviului la Ministerul Justiției”. „Domnule procuror general, Alexandr Stoianoglo (Александр Стояногло), cred că aveți suficiente probe deja acumulate pe unii din cei

Noi.md 

Roibu, reacție după ce PUN a fost amendat pentru arborarea drapelului românesc

Partidul Unității Naționale este prin esența sa un partid care sfidează țara și poporul, fapt interzis atît prin art.32 al Constituției, cît și alin.2 al articlului 10 din Conveția Europeana pentru Drepturile Omului. Opinia aparține liderului Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, Dumitru Roibu. El a condamnat decizia PUN-ului de a arbora drapelul românesc. {{407303}},,Noi am depistat această î

Noi.md 

Știa Filip că Plahotniuc înregistra discuțiile în biroul său sau nu?

Pavel Filip spune că nu știa despre faptul că în biroul lui Vlad Plahotniuc se înregistrau discuțiile și recunoaște că atunci au fost comise greșeli.  Despre asta, a declarat liderul PD, în cadrul emisiunii InPROfunzime, transmite NOI.md cu referire la protv.md. Lorena Bogza: "Despre filmulețele în care protagoniștii erau Plahotniuc, Dodon și Iaralov. Știați că sînt asemenea înregistrări în biroul

Noi.md 

Pașaportul diplomatic al lui Ilan Șor: Autoritățile tac

Scandalul legat de eliberarea pașaportului diplomatic omului de afacere Ilan Șor, încă în vara anului 2012, nu și-a găsit finalitate. Potrivit unor surse Noi.md, care au dorit să își păstreze anonimatul, controversatul businessman a devenit posesorul unui pașaport diplomatic  în condițiile în care acesta nu deținea vreo funcție publică la vremea respectivă, documentul fiind eliberat fără temei jur

Noi.md 

Un pod reparat recent riscă să fie distrus (FOTO)

Podul care face legătura între satele Varnița şi Gura Bîcului, raionul Anenii Noi, riscă să ajungă din nou în starea deplorabilă în care se afla înainte de reparație. Asta deoarece pe pod circulă neregulamentar mașini de mare tonaj, chiar dacă există un drum de ocolire pe care acestea ar trebui să-l folosească. Pe adresa redacției noastre au fost expediate mai multe fotografii din partea cititoril

Noi.md 

Opinie: Cît „pufuşor pe botişor” au de se tem de procuratură

În Moldova, se acordă prea multă atenție poziției procurorului general și luptelor din jurul ei, deoarece de procuratură se tem foarte mult cei cu „botişorul în pufuşor”. Această opinie a fost exprimată de prezentatoarea TV Elena Leviţkaia-Pahomova, transmite Noi.md. „Un caz rar cînd sînt de acord cu Vladimir Voronin. Cu cît este mai departe de mandatul său, cu cît este mai departe de realitate. Ș

Noi.md 

Vocea poporului: Cu ce ar trebui să se ocupe în primul rînd procurorul general? (VIDEO)

Noul procuror general, Alexandr Stoianoglo a fost învestit astăzi în funcție. Redacția Noi.md a mers în stradă pentru a întreba cetățenii cu ce ar trebui să se ocupe în primul rînd procurorul general. Unii dintre ei nu au reușit să afle încă că deja avem procuror-general, alții nu știu care-s atribuțiile exacte ale acestei funcții. Totuși, în voce tare, majoritatea oamenilor spun că noul procuror

Noi.md 

Dosarul interceptărilor. Filip: Nimeni nu a venit cu dovezi

Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Pavel Filip, nu crede că mai multe persoane publice au fost interceptate ilegal pe vremea guvernării democraților, deoarece „nimeni nu a venit cu dovezi”. „Interceptările ilegale sînt un lucru foarte urît și trebuie pedepsit prin lege. Însă, nimeni nu a venit cu dovezi în privința acestor interceptări ilegale. Eu am fost martor, pentru că sînt membru

Noi.md 

Vlad Batrîncea este noul vicepreședinte al Parlamentului

Vlad Batrîncea a fost ales astăzi în calitate de vicepreședinte al Parlamentului. Pînă în prezent, acesta a fost președinte al fracțiunii parlamentare a PSRM, funcție care va fi preluată de Corneliu Furculiță, transmite Noi.md. Propunerea vine din partea președintei Parlamentului, socialista Zinaida Greceanîi. Amintim că un fotoliu de vicepreședinte al Legislativului s-a eliberat după alegerea lui

Noi.md 

Alexandr Stoianoglo: între procuratură și politică

Învingător în concursul pentru funcția de procuror general a devenit fostul deputat Alexandr Stoianoglo – candidatul care a obținut punctajul maxim în rezultatul interviurilor la Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Astăzi el a fost numit în această înaltă funcție prin decretul președintelui țării. Astfel concursul pentru funcția de procuror general a ajuns la un final logic. De la noul șef a

Noi.md 

Cît au vorbit la telefoanele mobile locuitori din Moldova de la începutul anului?

În Moldova, volumul traficului de voce a crescut, în 9 luni din 2019, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu 0,8% și a însumat 4 mld. 650 mil. minute, transmite Noi.md.  Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, în 9 luni din 2019, comparativ cu perioada similară a anului trecut, volumul traficului de voce în rețeaua Orange M


Пресс-релиз: Школа современного фортепиано GO в Москве!

ФракДжет-Волга стала победителем в номинации Лучший работодатель среди буровых компаний до 10 бригад

Центральный военный оркестр выступит в Рассказово

Доля юаня в валютных торгах на Мосбирже в мае снова ...



Новости 24/7 DirectAdvert - доход для вашего сайта



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России



Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city

Орловская область закрепилась на 64 месте социально-экономического рейтинга регионов России

Страна моя родная: какие мероприятия смогут посетить жители ТиНАО в День России

В Люберцах объявлен конкурс на строительство пешеходного перехода через ж/д пути

«Газпром нефть» усилит подготовку студентов колледжей в Москве

Музыкальные новости

Выставка «Леонардо ракетного мира» открылась в Реутове

Хирург, делавший Джоковичу операцию на колене: «Маловероятно, что он полностью восстановится через три недели»

США и Европа "подготавливают" Россию и Ближний Восток для переселений?!

ЧЭРЗ прошел ресертификационный аудит системы менеджмента бизнеса

Новости России

Штормовое расположение: когда в Москве закончатся ливни и грозы

Пулково обслужил около 500 тысяч пассажиров во время ПМЭФ

В отношении блогера Шабутдинова возбуждено еще пять уголовных дел

ФракДжет-Волга стала победителем в номинации Лучший работодатель среди буровых компаний до 10 бригад

Экология в России и мире

Армянские ковры Арцаха (Карабаха) с уникальным орнаментом представлены как «генетический код» Азербайджана - сайт monumentwatch

Комплект зубных щеток для детей Revyline S4800 "Чебурашка" появился в филиале бренда в Уфе

Уникальный интерактивный проект Ставропольской психиатрической больницы на выставке-форуме «Россия»

Roberto Cavalli, коллекция Resort 2025

Спорт в России и мире

Рейтинг ATP. Синнер стал №1, Алькарас – №2, Циципас выпал из топ-10, Хачанов – из топ-20, Котов обновил личный рекорд

Глава ATP вручил Яннику Синнеру награду первой ракетки мира

Ига Свентек в четвертый раз выиграла Открытый чемпионат Франции по теннису

Новак Джокович дал дорогу молодым // Борьбу за первое место в рейтинге АТР в этом году поведут Янник Синнер и Карлос Алькарас

Moscow.media

На петербургском стадионе за 60 млрд рублей произошел крупный пожар

Дело Маши Люлиной всё. Насильника, убившего соцработницу в Богородске, осудили за убийство ребенка

Планируем зимний отпуск: мы знаем цену авиаперелета в Дубай на Новый год

Мы рады сообщить, что было принято решение о добавлении дополнительного приза за серию самых лучших фотографий







Топ новостей на этот час

Rss.plus





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *