Administraţia Trump a sesizat Curtea Supremă pentru a pune capăt programului cunoscut sub acronimul DACA (Deferred Action for Childhood Arrival) care protejează tineri imigranţi intraţi ilegal în Statele Unite pe când erau copii. Circa 1,8 milioane de persoane beneficiază sau îndeplinesc criteriile programului instituit în 2012, în mandatul preşedintelui Barack Obama, şi care le permite să trăiască şi să studieze în Statele Unite. Ministerul american al Justiţiei a anunţat luni seara că a ocolit instanţele regionale de apel pentru a se adresa direct Curții Supreme pentru a obţine eliminarea DACA. De curând, după a lungă bătălie în Senat, președintele Trump a obținut numirea celui de al doilea candidat al său la un post de judecător la Curtea Supremă, care este acum clar dominată de judecători numiți de administrații republicane. Anunţul privind DACA a fost făcut în ajunul alegerilor parțiale de marți. Suprimarea DACA ar putea conduce la expulzarea a sute de mii de persoane care au crescut în Statele Unite, după ce au intrat ilegal pe teritoriul american pe când erau copii împreună cu părinţii lor, uneori cu zeci de ani în urmă.