Compania de stat Energocom va fi în continuare furnizorul de energie electrică pentru companiile de distribuţie şi furnizare din Republica Moldova. Astfel, Gas Natural Fenosa în Moldova anunţă că pe 14 martie 2019, companiile sale - Red Union Fenosa SA şi Gas Natural Fenosa Furnizare Energie SRL au finalizat procesul de contractare a energiei electrice pentru perioada 1 aprilie 2019 - 31 martie 2020.