Laura Condruța Kovesi, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție din România, a fost pusă sub control judiciar
Abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă. Acestea sunt acuzațiile la adresa Laurei Codruța Kovesi.
Kovesi este inculpată de acum de procurorii SIIJ, iar controlul judiciar îi interzice să mai părăsească țara pentru 60 de zile, potrivit surselor Radio Europa Liberă.
Kovesi este candidata susținută de Parlamentul European pentru noua funcție de Procuror șef european, în timp ce Consiliul UE, prin ambasadorii țăirlor membre, îl susține pe candidatul francez Jean Francois Bohnert. Primele două runde de negocieri, pentru a se ajunge la un candidat unic, nu au dat nici un rezultat. Următoarele sunt programate la începutul lunii aprilie. Candidatura lui Kovesi nu este sprijinită de guvernul României, țară care deține în acest moment, președinția prin rotație a Uniunii Europene.