Мы в Telegram
Добавить новость
World News in Romanian
Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer


Апрель
2023

Новости за 12.04.2023

Timpul 

Ucraina cere Spaniei ajutor naval, în special împotriva minelor, și mai multă muniție de artilerie

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, aflat în vizită la Madrid, a cerut miercuri, 12 aprilie, Spaniei ajutor naval, în special împotriva minelor, şi mai multă muniţie de artilerie, mai exact de calibrele 155 şi 105, transmite EFE și Agerpres. Reznikov a exprimat aceste solicitări într-o conferinţă de presă comună cu ministrul spaniol al Apărării, …

Timpul 

12 aprilie 1457. Ştefan cel Mare ocupă tronul Moldovei, înlăturându-l pe armeanul Harnazean  (Petru Aron) cu ajutorul verișorului său – Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești

La data de 12 aprilie 1457, Ştefan cel Mare a reuşit să-l înlăture de la conducerea Moldovei pe armeanul Harneazean, cunoscut sub numele de Petru Aron, după ce l-a învins în Bătălia de la Doljeşti din judeţul Neamţ. Ştefan avea o armată de 6.000 de oşteni, primind sprijin şi din partea verișorului său – Vlad …

Timpul 

Mandatul de arestare pe numele lui Vladimir Putin ne pune ”bețe în roate”, declară purtătorul de cuvânt al preşedintelui sud-african

Mandatul internaţional de arestare pe numele lui Vladimir Putin ne pune ”beţe în roate”, a afirmat miercuri, 12 aprilie, purtătorul de cuvânt al preşedintelui sud-african Cyril Ramaphosa, a cărui ţară urmează să găzduiască în luna august un summit al ţărilor BRICS, în prezenţa preşedintelui rus, relatează AFP și Agerpres. ”Toţi şefii de stat ar trebui …

Noi.md 

Să-i susținem pe ai noștri! Biletele pentru meciul de futsal Moldova - Țările de Jos, deja în vînzare

Federația Moldovenească de Fotbal anunță startul procesului de vînzare a biletelor pentru meciul Moldova - Țările de Jos, din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial la futsal, ediția 2024. Meciul va avea loc pe 19 aprilie, cu începere de la ora 18:30 la complexul sportiv Futsal Arena FMF din comuna Ciorescu, transmite moldfootball. Biletele pot fi procurate, online, pe BILETE.FMF.MD. P

Antena3.ro 

Depozitele în euro – paravan pentru inflație

Adrian Măniuțiu, gazda emisiunii Income Magazine de la Antena 3 CNN, a avut-o ca invitată pe Raluca Tuchină, expert în sales trading bancar, pentru a analiza contextul actual al pieței, precum și oportunitățile din zona depozitelor.

Noi.md 

Mai aproape de natură: Grădina zoologică a organizat o excursie pentru copiii cu nevoi speciale

În ajunul sărbătorilor, Grădina Zoologică din Chișinău a organizat o zi de educație ecologică pentru 140 de copii cu autism, organizînd excursie cu vizitarea expoziției grădinii zoologice, relatează Noi.md. Grădina Zoologică din oraș are grijă de vizitatorii săi, creînd condiții confortabile și pentru persoanele cu nevoi speciale, asigurînd contribuția la educarea, creșterea și chiar distracția

Noi.md 

Ucraina a reluat exportul de energie electrică în Moldova 

Ucraina a reluat exportul de energie electrică către Moldova și Polonia. După cum s-a raportat pe site-ul Ministerului Energiei din Ucraina, livrările sale sunt efectuate într-un volum mic. "Sistemul energetic al Ucrainei funcționează cu un surplus de capacitate de generare, nevoile consumatorilor din întreaga țară sînt asigurate cu o rezervă. Energia electrică este furnizată Moldovei și Pol

Noi.md 

Mai multe regiuni ale ţării rămîn fără lumină pe 13 aprilie

Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că pe 13 aprilie 2023, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de timp indicate mai jos. 13.04.2023 Chişinău, sectorul Botanica: bd. Dacia 80/3 în intervalul de timp între 09:20-18:20 pentru lucrări de r

Antena3.ro 

Stenograme incendiare în dosarul lui Dan Diaconescu: "Aşa, fetiţa mea, să mă asculţi" | A fost filmat cu un telefon ascuns printre animale de pluş

Stenograme incendiare ies la iveală în dosarul în care Dan Diaconescu este acuzat că a întreţinut relaţii cu două minore gemene. Mai mult, anchetatorii arată pentru prima dată că omul de afaceri a fost filmat în timpul unei întâlniri cu una dintre minore cu un telefon ascuns printre animale de pluş.

Noi.md 

Parlicov despre Spînu: Nu am găsit acte care ar arăta că ar fi comis ilegalități

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, susține că se consultă cu predecesorul său, Andrei Spînu. Totodată, acesta afirmă că, „în două luni de cînd este la Minister, nu a găsit anumite documente care ar demonstra că Spînu ar fi comis ilegalități. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”. „Eu m-am consultat cu domnul Spînu și înainte de a intra în funcție și după ce am

Noi.md 

Grăbiți-vă să cumpărați cozonaci! În capitală s-a deschis un tîrg

În perioada 12-15 aprilie 2023, Primăria municipiului Chișinău organizează tîrgul de Paște, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, cu intrate din str. Mitropolit Varlaam. Prin urmare, vizitatorii sînt așteptați cu o varietate de produse tradiționale (pască, cozonaci, ouă vopsite și alte produse alimentare), cadouri și decorațiuni specifice sărbătorilor luminate, transmite real

PUBLIKA.MD (Moldova) 

Trei zboruri Air Moldova au fost anulate. Compania nu dă nicio explicaţie

Nervii pasagerilor sunt întinşi la maxim. Trei zboruri, care urmau să fie operate astăzi de Air Moldova, au fost anulate. Este vorba de cursele Roma - Chişinău, Milano - Chişinău şi Londra - Chişinău. Informaţia se regăseşte pe panoul informativ al Aeroportului.

Noi.md 

Serbia spune că nu a vîndut arme nici Rusiei, nici Ucrainei

Belgradul nu a vîndut și nu va vinde arme nici Kievului, nici Moscovei. Ministrul sîrb al Apărării, Milos Vucevic, a declarat miercuri acest lucru. "De peste 10 ori am dezmințit această minciună, o vom face din nou. Serbia nu a vîndut și nu va vinde arme nici părții ucrainene, nici părții ruse, nici statelor din vecinătatea zonei de conflict. Evident, cineva urmărește să implice Serbia în ac


Камчатский театр драмы и комедии стал лауреатом Международного фестиваля

Оптимизация медицины. Хирург рассказал о том как врачи-южане калечат и убивают своих пациентов.

Спасатели начали поиски двух подростков на реке Урал в Магнитогорске

В Мурманске стартовала межрегиональная мастерская АСПИР



Новости 24/7 DirectAdvert - доход для вашего сайта



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России



Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city

Жалобонакатный станок: как учителям защищать свои права

В Подмосковье прошла эко-выставка, посвященная раздельному сбору мусора

В ИД «Коммерсантъ» сообщили об отсутствии кадровых изменений в руководстве

Бобруйчанин пожаловался на новый пол соседа - обратился в суд и даже дошел до Москвы. ´МогилевОнлайн´ узнал, почему Москва Бо...

Музыкальные новости

Автопробег в честь Дня России прошел в Ленинском округе

Курорт «Горячинск» поддерживает «Балет на Байкале. Бурятия»

В Подмосковье сотрудники Росгвардии задержали подозреваемого гражданина в ранее совершенной краже

Уссурийский ЛРЗ подтвердил соответствие международным стандартам, применяемым на производстве железнодорожной промышленности

Новости России

Эксперты увидели риск в концертах певицы Тейлор Свифт для ставки в Англии

Чиновник Волков обвинил водителей в Коврове в желании нажиться на дорожных ямах

Тулячка завоевала сразу два призовых места на Всероссийской Специальной Олимпиаде

News24: президента ЮАР Рамафосу переизбрали на новый срок

Экология в России и мире

Прямые рейсы в Таиланд неожиданно снимают: стали известны подробности и альтернативы

Совместное заявление участников круглого стола, приуроченного ко «Дню защиты прав безвинно осужденных»

Попурри мелодий и дух патриотизма: военный оркестр в парке «Кузьминки» отметил День России

Скидки по поводу и без от Mirihi Island Resort

Спорт в России и мире

Соболенко в купальнике зажигательно станцевала перед женатым бойфрендом. Видео

Блинкова вылетела с турнира WTA в Хертогенбосхе

«ITF решила пойти по пути WTA и ATP, которые давно допускают россиян» — Янчук

Медведев, Кафельников, Федерер, Маррей, Роддик, Агасси поздравили Синнера со статусом первой ракетки мира

Moscow.media

«ЯРКО» провела развлекательную программу на фестивале «Крутая песочница»

Храм Преображения Господня в Коммунарке

Молодые специалисты «Газпромнефть - Битумные материалы» продемонстрировали эффективное решение в финале «CASE-IN»

Завершается устройство земляного полотна на дороге с мостом через Обь в районе Сургута







Топ новостей на этот час

Rss.plus





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *