Мы в Telegram
Добавить новость
World News in Romanian
Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer


Июль
2023

Новости за 31.07.2023

Noi.md 

Pugilistul Danila Guranda a devenit campion european

Aproximativ 400 de pugiliști din 32 de țări au participat la Campionatul European între juniori de 15-16 ani de la Ploiești, România. Elevul antrenorului de onoare al Republicii Moldova, Igor Cernencov, de la școala sportivă B.P. Petuhov din Bălți a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la a doua încercare și a fost premiat cu medalia de aur. La Campionatul European de anul trecut din It

Noi.md 

Combaterea corupției – «din nou nota doi»?

Reformarea justiției și depășirea crizei în sectorul justiției au fost printre prioritățile de bază ale guvernării. Dar ratingurile structurilor internaționale dezamăgesc în continuare: conform lor, Moldova este corigentă în multe privințe. De-a lungul anilor, autoritățile au îndeplinit doar o treime din cele 18 recomandări, iar în anul din urmă – doar una și aceea parțial, privind formarea pra

Noi.md 

Furtună puternică în Rusia

Cel puțin 10 persoane au fost ucise și 76 rănite după ce o furtună puternică a lovit mai multe zone din centrul Rusiei, anunță Ministerul pentru Situații de Urgență, potrivit BBC. Opt dintre victime, printre care trei copii, au murit după ce mai mulți copaci au căzut peste tabăra în care se aflau în regiunea Mari El. Cei care se aflau în camping nu au ținut cont de prognoza meteo, mai transmit

Noi.md 

Deputații pleacă în vacanță! Ce le-a reușit aleșilor poporului

Astăzi, aleșii poporului se întrunesc în ultima ședința plenară din sesiunea primăvară-vară. Deputații majorității parlamentare spun că au reușit să adopte multe proiecte în folosul cetățenilor. Pe de altă parte, unii foștii deputați critică activitatea legislativului și spun că parlamentarii au fost niște lenoși, notează Noi.md cu referire la tv8. „Cred că cetățenii vor da o notă. Noi avem

Noi.md 

Halterofila Alexandrina Ciubotaru a cucerit trei medalii la Europenele U20

Halterofila Alexandrina Ciubotaru a cucerit trei medalii de aur la Europenele Under 20 de la București în categoria de greutate 76 kg. Ea a ridicat 93 kg la proba smuls și 117 la aruncat. La total pe podium au mai urcat turcoaica Burcu Gercekden (208 kg) și britanica Isabella Brown (203 kg), transmite olympic. Trei zile mai devreme, Ecaterina Grabucea a obținut trei medalii de argint la Unde

Timpul 

Bunuri în valoare de circa 2,4 milioane de lei, sechestrate de ARBI a CNA

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat, săptămâna trecută, în baza delegațiilor procurorilor, bunuri în valoare de circa 2,4 milioane de lei. Printre acestea se numără 2 încăperi locative, 5 terenuri agricole și 3 pentru construcții, o construcție nelocativă și 2 locative, sechestrate într-un caz de îmbogățirea ilicită. În prezent, ARBI are …

Timpul 

Nicolae Negru: Eroarea gravă a lui Ilan Șor

Semne diacriticeUn scandal nemaipomenit a izbucnit săptămâna trecută în familia politică prorusă locală: Partidul Socialiștilor a declarat că este supus unui atac „fără precedent” din partea „unei grupări mafiote organizate conduse de Ilan Șor”, care le propune bani, milioane de lei, deputaților, primarilor, consilierilor locali, conducătorilor organizațiilor teritoriale socialiste, ca să părăsească PSRM și să …

Noi.md 

Sute de vizitatori au trecut pragul parlamentului în acest an

În cele două luni de vară, Parlamentul R. Moldova a primit în vizită peste 700 de oaspeți atît din țară, cît și de peste hotare. Potrivit unor date informative emise de către reprezentanții instituției parlamentare, în această săptămînă clădirea Legislativului a fost vizitată de către: copiii de la instituția privată de învățămînt preșcolar WONKI din Chișinău, un grup de turiști din SUA, Italia

Noi.md 

Sechestre pe bunuri în valoare de circa 2,4 milioane de lei, săptămâna trecută

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, săptămîna trecută, în baza delegațiilor procurorilor, notează Noi.md. Printre acestea se numără 2 încăperi locative, 5 terenuri agricole și 3 pentru construcții, o construcție nelocativă și 2 locative, sechestrate într-un caz de îmbogățirea ilicită. În prezent, ARBI are în

Timpul 

Lilian Carp: Războiul de la Nistru este o demonstrație că nu s-a respectat niciodată neutralitatea R. Moldova

Dacă ne dorim pace, trebuie să avem o strategie de apărare bine pusă la punct și o armată bine pregătită, subliniază președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională și apărare, Lilian Carp. El spus în cadrul emisiunii „Dosar transnistrean”, la Radio Chișinău, că R. Moldova investește în prezent în sistemul de apărare, în special de monitorizare a spațiului aerian …

Radio Europa Libera 

François-Henri DESERABLE. Stăpânul şi cuceritorul meu

Reţineţi acest frumos nume francez, François-Henri Désérable (n. 1987); nu aveţi cum să-l mai uitaţi la capătul lecturii romanului său Stăpânul şi cuceritorul meu, Humanitas, 2022 – de la Lire Magazine Littéraire citire: „de departe cartea sa cea mai dureroasă şi crudă şi, între timp, în mod paradoxal, cea mai amuzantă şi mai dezinvoltă” –, distins în 2021 cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze. „Ea nu era deloc genul lui; nu fusese niciodată. Nu aveau ce să placă unul la celălalt; totuşi s-au plăcut... Читать дальше...

Noi.md 

21 de persoane nu au fost lăsate să intre în R.Moldova, doar în ultimele 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 82 601 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 49 033 traversări persoane, notează Noi.md Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 49 921, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 32 680. Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 51 360 traversă

Noi.md 

Un tînăr din capitală, căutat cu disperare de familie

Echipa de căutare „COD” anunță despre dispariția unui tânăr de 18 ani, din capitală, sectorul Rîșcani. Acesta a dispărut pe data de 20 iulie 2023. Potrivit informațiilor, tânărul a fost observat în sectorul Ciocana al capitalei, notează Noi.md cu referire la unimedia. Semnalmente: Înălțimea - 180cm, corpolență slabă, lungimea părului - scurtă, culoare întunecată. În ziua dispariției, era

Noi.md 

30 iulie - una din zilele cele mai încărcate la trecerea frontierei de stat din perioada estivală a acestui an

Ziua de ieri, a fost una de coșmar, atît pentru angajații Poliliției de frontieră, cît și pentru cei care au traversat frontiera de stat, notează Noi.md. În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 82 601 traversări, asta în condițiile în care în celelalte zile de obicei numărul eprsoanelor care ajung la vamă este de 40-50 de mii. Cel mai mare număr a fost consemnat pe s

Noi.md 

Marcela Paladi a transmis un mesaj pentru șoferul care a schilodit-o

Marcela Paladi, tânăra schilodită de un șofer în accidentul de pe viaduct, care recent a revenit acasă din Germania unde a primit protezele și a învățat să meargă, a povestit despre procesul de reabilitare, durerile-fantomă pe care le are, dar și a transmis un mesaj pentru șoferul care a lăsat-o fără picioare. „Te iert”, a spus Marcela. Dezvăluirile au fost făcute în cadrul unui interviu „Fără

Radio Europa Libera 

Criza din Niger, o provocare pentru diplomația americană în Africa

Ceea ce este caracterizat drept o lovitura de stat militară din Niger, care a dus la detronarea președintelui săptămâna trecută, a creat o situație de instabilitate politică și amenință sprijinul economic oferit de Washington acestei națiuni africane, a declarat secretarul de stat al Statelor Unite, Anthony Blinken. Totuși, Blinken s-a ferit să descrie cele întâmplate ca fiind un puci pentru că dacă ar face-o ar putea antrena pierderea unui sprijin considerabil din partea Statelor Unite, în asistența militară și alte forme de ajutor. Читать дальше...


Жители Москвы могут провести время в летних читальнях

На МКАД грузовик столкнулся с двумя легковушками

Празднование юбилея высадки союзников в Нормандии станет «днем Зеленского»

РОССИЮ ОЖИДАЕТ ПЛЮС 50 ГРАДУСОВ: КАКИМ ГОРОДАМ ЖДАТЬ АНОМАЛЬНУЮ ЖАРУ



Новости 24/7 DirectAdvert - доход для вашего сайта



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России



Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city

В России создали первые в мире роботы-камикадзе для СВО

Нетрезвый мужчина на час задержал вылет самолета из Сочи в Москву

Финансовые финансы

Подмосковный Комлесхоз напомнил жителям о запрете на разведение огня в лесу

Музыкальные новости

"СВЯТОЙ ЛЕНИН" раскрыл загадку В.В. Жириновского и В.Г. Мессинга. СЕНСАЦИОННЫЕ ДАННЫЕ!

Сотрудники Росгвардии задержали устроившего стрельбу с балкона мужчину в Подмосковье 

Выгодно ли покупать квартиру в новостройке?

Выставка «Кремли России — взгляд художника» открылась в Нижегородском кремле

Новости России

РОССИЮ ОЖИДАЕТ ПЛЮС 50 ГРАДУСОВ: КАКИМ ГОРОДАМ ЖДАТЬ АНОМАЛЬНУЮ ЖАРУ

«Не успела сыграть главную роль»: Авербух проводил Заворотнюк в последний путь

Подмосковный Комлесхоз напомнил жителям о запрете на разведение огня в лесу

В Петербурге не стало актера из мюзикла «Старик Хоттабыч» Владимира Крылова

Экология в России и мире

Елена Шерипова: самые модные головные уборы на лето

Всеармянский союз «Гардман-Ширван-Нахиджеван» осуждает лживое заявление президента Азербайджана Алиева

Улыбка сделала слушателя «Юмор FM» миллионером

«585*ЗОЛОТОЙ» выступила партнером медиафестиваля творческой молодежи YOUPITER

Спорт в России и мире

Надаль пропустит Уимблдон из-за желания сыграть на Олимпиаде

Вице-президент ФТР Селиваненко: у Рублева не пошла игра с Арнальди

Теннисистка Петрова: Хачанов совершил недопустимую ошибку на "Ролан Гаррос"

Синнер повторил уникальное достижение Джоковича и Надаля на турнирах «Большого шлема»

Moscow.media

В Кировском районе Крыма проверили бывших мигрантов, не вставших на воинский учет

Военные следователи продолжают оказывать гуманитарную помощь военнослужащим, находящимся в полевых госпиталях

С 1 июня изменится схема движения на участке трассы Р-280 Новороссия в Ростовской области

Лето в урочище Кокоря







Топ новостей на этот час

Rss.plus





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *