Мы в Telegram
Добавить новость
World News in Romanian
Новости сегодня

Новости от TheMoneytizer


Сентябрь
2023

Новости за 23.09.2023

Noi.md 

Fostul preşedinte italian Giorgio Napolitano a murit la 98 de ani

Fostul preşedinte italian Giorgio Napolitano, fost comunist care a ajutat Italia să treacă prin criza datoriilor din 2011, a murit la vîrsta de 98 de ani, a anunţat vineri biroul premierului, potrivit Reuters, preluată de News.ro. Napolitano a stabilit o relaţie apropiată cu regretatul Papă Benedict al XVI-lea şi a fost una dintre puţinele persoane care au fost avertizate în avans de demio isia

Noi.md 

Diana Rotaru a dezvăluit că așteaptă nașterea unei fetițe

Interpreta Diana Rotaru a fost invitata emisiunii iSănatate unde a povestit despre sarcina sa, activitatea de acum și a dezvăluit și marele secret, cine se ascunde în burtica sa. Diana a povestit că este în al treilea trimestru, pe ultima sută de metri. În ceea ce ține de schimbări, interpreta a spus: „Am lăsat puțin din tocuri, prefer ceva mai comod. Schimbări sînt spre bine, și le-am așteptat

Noi.md 

Mii de persoane au beneficiat în luna august de medicamente și dispozitive medicale compensate

Peste 157 de mii de persoane au beneficiat în luna august de medicamente și dispozitive medicale compensate. Compania Națională de Asigurări în Medicină a transferat farmaciilor contractate în jur 73,9 de milioane de lei pentru medicamentele și dispozitivele medicale compensate, eliberate în luna august 2023. De aceste preparate farmaceutice au beneficiat peste 157 de mii de persoane. În str

Noi.md 

A avut roverul lunar indian aceeași soartă ca și stația rusă?

Roverul lunar și modulul de aterizare, care au fost lansate de India pe suprafața lunii în august, ca parte a misiunii Chandrayaan-3, nu au răspuns încă încercărilor specialiștilor de a restabili comunicarea. Acest lucru a fost raportat de Organizația Indiană de Cercetare Spațială (ISRO). „Se încearcă stabilirea unei comunicări cu aterizatorul Vikram și rover-ul Pragyan pentru a afla starea lo

Noi.md 

Deputatul rămas fără imunitate parlamentară Alexandr Nesterovschi a ajuns în fața magistraților

Deputatul Alexandr Nesterovschi, cel care a rămas recent fără imunitate parlamentară, a ajuns în fața magistraților de la Judecătoria Ciocana, fiind condus de mascați. Judecătorii urmează să decidă asupra prelungirii măsurii de arest cu 30 de zile. Amintim că pe 21 septembrie, Parlamentul a votat pentru retragerea imunității deputaților Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, transmite moldova1

Noi.md 

Parlamentul a primit în vizită sute de cetățeni din diferite localități ale țării și de peste hotare

Sute de persoane din țară, dar și de peste hotare au vizitat Parlamentul cu ocazia Zilei Ușilor Deschise. Toate grupurile de vizitatori au fost ghidate de către deputați și de funcționari publici, care au povestit detalii interesante din activitatea legislativului, anunță Parlamentul. Persoanele au avut oportunitatea să meargă în sălile unde se iau decizii importante pentru viitorul țării sau a

Noi.md 

Negocieri secrete între Londra și Moscova

Oficialii britanici și ruși au purtat o serie de discuții diplomatice pe fondul războiului din Ucraina. O publicație britanică scrie că astfel de întîlniri au loc timp de un an și jumătate în diferite locații, inclusiv Viena și New York. În cadrul negocierilor, părțile au discutat probleme de securitate pentru Marea Britanie și comunitatea internațională; au abordat, de asemenea, probleme

Noi.md 

Ion Sturza: Conducerea Republicii Moldova este mai simpatică pe plan extern decît pe intern

Conducerea Republicii Moldova este mult mai apreciată pe plan extern, decît pe plan intern. O spune ex-premierul Republicii Moldova, Ion Sturza, potrivit căruia situația politică actuală este similară cu cea din perioada anilor 1998-1999 cînd clasa politică era simpatizată pe plan extern, însă nu avea o masivă susținere din partea populației. Fostul premier Ion Surza pune ineficiența guvernării

Noi.md 

Vrei să-ți fie înlocuit un produs nealimentar la magazin - ce poți solicita

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a venit cu o informație utilă la tema înlocuirea produsului de calitate corespunzătoare. Astfel, consumatorul este în drept să ceară vînzătorului, în unitatea de comerţ, de unde a fost procurat în termen de 14 zile, înlocuirea unui produs nealimentar de calitate corespunzătoare cu un produs similar ce

Anticoruptie.md 

EXCLUSIV// Rosian Vasiloi a acționat MAI în judecată

Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, nu este de acord cu mustrarea aspră care i-a fost aplicată, în urma anchetei privind  incidentul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău (AIC). Vasiloi a contestat vineri, 22 septembrie, decizia în privința sa. Conform surselor

Noi.md 

Ce au discutat Fidan și Blinken după ușilor închise

Ministrul turc de externe Hakan Fidan s-a întîlnit vineri, 22 septembrie, cu secretarul de stat al SUA Antony Blinken. Întîlnirea a avut loc în contextul celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU de la New York. Potrivit Anadolu, negocierile au durat aproximativ 45 de minute fără prezența presei, relatează Haqqin. În același timp, o sursă TASS din Ministerul turc de Externe info

Noi.md 

Inspectoratul de Poliţie Nisporeni are un nou șef

Astăzi, 21 septembrie, șeful Inspectoratului General al Poliției, dl Viorel Cernăuțeanu împreună cu șeful adjunct al IGP, dl Lilian Carabeț l-au numit pe Sergiu Andronache șef la Inspectoratul de Poliţie Nisporeni al IGP. Noul conducător și-a început activitatea în aceeași subdiviziune în anul 2003, unde a activat până în anul 2017, iar începând cu anul 2022, acesta a lucrat în cadrul Secției m

Timpul 

Marea Britanie ar putea impune o interdicție dură de interzicere a fumatului

Guvernul premierului britanic Rishi Sunak, ca parte a revizuirii politicii pe fondul scăderii ratingurilor, discută posibilitatea adoptării unei legislații stricte de interzicere a fumatului, urmând exemplul Noii Zeelande.. Surse din cadrul guvernului britanic susțin că Sunak discută posibilitatea introducerii unora dintre cele mai dure măsuri anti-fumat din lume, care ar interzice efectiv generației următoare să …

Noi.md 

Principalul rival al lui Macron riscă închisoare

Parchetul francez intenționează să inițieze proceduri penale împotriva liderului de dreapta francez Marine Le Pen și a 27 dintre asociații săi. Procurorii cred că aceștea au folosit abuziv fondurile primite de la Uniunea Europeană. Decizia de pornire a cauzei va fi luată de instanță, transmite BBC. Potrivit informațiilor, parchetul francez a petrecut șapte ani investigînd cazul de utilizar

Timpul 

Șocant! Două fete, suspectate de săvârșirea unui omor cu deosebită cruzime

Două minore de 14 și 15 ani au fost reținute aseară fiind suspectate de săvârșirea unui omor cu deosebită cruzime. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că fetele, aflându-se în gospodăria unui băiat în satul Ghermănești din raionul Telenești, ar fi intrat într-un conflict cu stăpâna casei, o femeie de 67 de ani, ulterior cearta degenerând …


Активиста Булатова оштрафовали на 50 тысяч рублей за дискредитацию армии

Россиянам объяснили, как выбрать качественный водонагреватель

Суд оштрафовал москвича за демонстрацию желто-голубых волос

Прокуратура: площадь пожара на швейной фабрике в Ногинске - 6 тыс. кв. метров



Новости 24/7 DirectAdvert - доход для вашего сайта



Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России



Smi24.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. Smi24.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от Smi24.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.




Новости от наших партнёров в Вашем городе

Ria.city

Суд оштрафовал москвича за демонстрацию желто-голубых волос

Отключение горячей воды в Москве и Подмосковье в 2024 году: что делать, если сроки нарушены

Пасхальный фестиваль колокольного звона прошел в Коломне

Россияне начали отказываться от покупки маленьких квартир из-за высоких ставок

Музыкальные новости

Cadillac насмерть сбил пенсионерку в центре Москвы

Малофеев об акциях молодёжи в десятках русских городов: "Будущее у нашей Империи есть"

Применим ли ЦФА для венчура в России?

Театр и Культура, Россия и Дети: 15 мая театр кукол Ульгэр представил спектакль «Мүнгэн мүшэдүүд» в стенах Художественного музея для первых классов гимназии №29 Улан-Удэ

Новости России

Новое оборудование закупят для 22 больниц Подмосковья в 2024 году

Отключение горячей воды в Москве и Подмосковье в 2024 году: что делать, если сроки нарушены

Стой, кто везет // Из-за чего российские суда простаивают в портах

Суд оштрафовал москвича за демонстрацию желто-голубых волос

Экология в России и мире

Шапки женские на Wildberries — скидки от 398 руб. (на новые оттенки)

Электрические зубные щетки Revyline RL010 White и зубную пасту Revyline Smart заказать в Якутске

Азербайджанцев оправдали за убийство спортсмена Евгения Кушнира в Самарской области. Делом заинтересовался глава Следкома РФ А. Бастрыкин

Театр и Культура, Россия и Дети: 15 мая театр кукол Ульгэр представил спектакль «Мүнгэн мүшэдүүд» в стенах Художественного музея для первых классов гимназии №29 Улан-Удэ

Спорт в России и мире

Теннисисты Роджер Федерер и Рафаэль Надаль стали лицами рекламной кампании Louis Vuitton

Теннисиста Медведева выбили из топ-4 ATP

Теннисист Медведев потеряет место в рейтинге ATP

Потапова проиграла на старте турнира WTA-500 в Страсбурге

Moscow.media

Bluetooth-сканер штрих-кодов SAOTRON P04 на базе CMOS-матрицы

После дождя...

Чесменская церковь.Санкт-Петербург

Терминал сбора данных (ТСД) промышленного класса SAOTRON RT42G







Топ новостей на этот час

Rss.plus





СМИ24.net — правдивые новости, непрерывно 24/7 на русском языке с ежеминутным обновлением *