După ce Parlamentul a votat astăzi, în prima lectură, pentru ca patenta de întreprinzător pentru comerțul cu amănuntul să fie valabilă până la 31 decembrie 2022, Asociația Investitorilor Străini (FIA) sugerează că deși, în general, utilizarea patentei este benefică în activitatea de întreprinzător, mecanismul nu este fezabil pentru comerțul cu amănuntul și comerțul cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone. FIA îndeamnă legislatorii să faciliteze procesul de trecere de la patente la „activitatea independentă” pentru persoanele fizice.