Omul de afaceri și proprietarul rețelei de restaurante Andy’s Pizza, Andrei Tranga, afirmă că a existat o încercare din partea deputatului democrat Andrian Candu de a-i prelua afacerea. Tranga susține că dosarul în care a fost vizat, ar fi fost o consecință a acestei tentative. De cealaltă parte, Candu neagă acuzațiile și spune că ar putea să-l atace în judecată pe omul de afaceri.