Vitaminizarea de primăvară
Simptomele avitaminozei sunt: oboseală, iritabilitate crescută, moleşeală, slăbiciune, somnolenţă, capacitate de muncă scăzută, răceli frecvente. Primul remediu împotriva avitaminozei îl reprezintă, evident, vitaminele. Ele sunt necesare organismului nostru pe tot parcursul anului, însă primăvara avem nevoie de ele mai mult ca oricând. Se impune, aşadar, o cunoaştere mai amănunţită a vitaminelor, pentru a afla care sunt cele mai importante pentru noi şi în lipsa cărora se instalează avitaminoza.
Ce vitamine trebuie să consumăm pe timp de primăvară şi de unde le găsim?
Vitamina C sau acidul ascorbic este cea mai importantă „vitamină a primăverii” şi are un rol important în combaterea infecţiilor. Vitamina C se găseşte în cantităţi crescute în: citrice, coacăze negre, măceşe, legume cu frunze verzi, mere, căpşuni, zmeură, cartofi, varză etc. Este foarte important de reţinut că procesul de fierbere al fructelor sau legumelor distruge vitamina C, aspect valabil şi pentru procesul de uscare.
Vitamina D sau calciferolul este foarte importantă în procesul de absorbţie a calciului în organism. Ea se produce în piele sub acţiunea razelor solare. Vitamina D poate fi întâlnită în următoarele alimente: ulei de peşte, icre, peştele roşu, ficat, smântână, lapte, gălbenuş de ou. Această vitamină este rezistentă la temperaturi crescute.
Vitamina A este importantă atât pentru vedere, cât şi pentru procesul de formare a oaselor. În cantităţi crescute se întâlneşte în morcov, varză, urzică, dovleac, roşii, ardei roşu, porumb, caise. La fierbere nu se distruge, însă nu e bine să stea mult sub acţiunea temperaturii crescute.
Vitamina B1 sau tiamina este responsabilă pentru funcţionarea corespunzătoare a sistemului nervos şi are un rol important în metabolism. Această vitamină este produsă de microflora intestinală, dar în cantităţi insuficiente pentru organism. Se găseşte în cantităţi mari în făina de grâu, produse de patiserie, orez, ovăz, hrişcă, secară, drojdie, gălbenuş de ou, fructe cu coajă (ex. nuci), carne de porc, carne de vită.
Vitamina B2 sau riboflavina este responsabilă pentru formarea hemoglobinei în sânge, grăbeşte timpul de vindecare a rănilor. Se conţine în drojdie, cereale, legume proaspete, ouă, lapte, carne, peşte. Atrageţi atenţia la mediul alcalin care distruge această vitamină. De asemenea, acţionează nociv asupra ei razele ultraviolete.
Vitamina E sau tocoferolul, „vitamina tinereţii”, are rol în buna funcţionarea a sistemului muscular şi a glandelor sexuale. Foarte multă vitamina E conţine uleiul vegetal, gălbenuşul de ou, legumele cu frunze verzi. Asupra vitaminei E, de asemenea, acţionează distructiv mediul alcalin.
Mira Tănase