La piața centrală, între tarabele cu mere și cele cu cartofi, se mai întindea o tarabă la care nu se prea vedea ce se vinde, din cuza mulțimii care se îmbulzea în jurul ei. Mi-am croit drum cu coatele și m-am ridicat în vârful picioarelor. Un chelbos cu burtă și în blugi strâmți pe glezne de erau gata să-i plesnească, flutura în fața gloatei un halat alb. Era halatul lui Dodon. Cel cu stemă sub guler, în care acesta s-a îmbrăcat după ce s-a scăldat în iaz. Îl vindea. I-l vindea celui care dădea mai mult. Un bărbat cu o căciulă țuguiată în cap nu credea că e veritabil. Vânzătorul i-a băgat în față ecranul moblului în care Dodon poza în acest halat alb și l-a pus să-l compare. Semăna leit, ce mai încolo și încoace. Cu toate astea, l-am pipăit cu toții. Era celebrul halat al președintelui.
