În Basarabia numim, de cele mai multe ori, oamenii de zăpadă - babe de omăt. Nu e vorba de „limbă moldovenească”, cum ar vrea stataliştii, ci de nuanţă. Omul e babă. Şi zăpada din care se face nu e pufoasă, proaspătă, ci se ia de la marginea şoselei, se trânteşte, cât să se lipească într-un boţ aproximativ, murdar, peste care se pune alt boţ. Aici se termină distracţia. Şi acolo unde ar trebui să înceapă capul – nu se mai pune nimic, eventual o şapcă roşie cu steluţă. Ţâţele sunt ochii, buricul – gura. Ca accesorii primeşte tot felul de chestii aruncate pe jos, de la mucuri de ţigări la castraveţi muraţi stricaţi şi măsline mucegăite.
