Întărirea securității R.Moldova în atenția delegației Parlamentului UE, aflată în vizită la Chișinău
Măsurile de sporire a cooperării în domeniul securității și apărării, dezvoltarea economică, sporirea rezilienței în fața amenințărilor hibride și parcursul de integrare europeană a țării noastre au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu membrii delegației Parlamentului European, condusă de europarlamentara Nathalie Loiseau.
Șeful Executivului a apreciat sprijinu